stricăciune
Etimologie
Din a strica + sufixul -ăciune.
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului stricăciune | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | stricăciune | stricăciuni |
| Articulat | stricăciunea | stricăciunile |
| Genitiv-Dativ | stricăciunii | stricăciunilor |
| Vocativ | stricăciune | stricăciunilor |
- faptul de a (se) strica; (concr.) ceea ce este stricat, deteriorat; pagubă produsă de ceea ce s-a stricat, s-a deteriorat, s-a distrus.
- vătămare.
- efect rău, păgubitor.
- depravare, corupție.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online