tristețe

De la Wikționar, dicționarul liber
Tristețe

română

Etimologie

Din trist + sufixul -ețe (după franceză tristesse, italiană tristezza).

Pronunție

  • AFI: /tris'te.ʦe/


Substantiv


Declinarea substantivului
tristețe
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ tristețe tristeți
Articulat tristețea tristețile
Genitiv-Dativ tristeții tristeților
Vocativ ' '
  1. starea sufletească apăsătoare; p. ext. regret.
    Tristețe exprimată de o doină.
    O dulce tristețe.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe