vindicativ

română

Etimologie

Din franceză vindicatif < latină vindicare ("a răzbuna").

Pronunție

• AFI: /vin.di.ka'tiv/
•  Audio^fișier

Adjectiv

Declinarea adjectivului vindicativ
	Singular	Plural
Masculin	vindicativ	vindicativi
Feminin	vindicativă	vindicative
Neutru	vindicativ	vindicative

1. care caută să se răzbune; care nutrește dorința de răzbunare.

Sinonime

• dușmănos, ranchiunos, răzbunător

Antonime

• nerăzbunător

Cuvinte derivate

• vindictă

Traduceri

răzbunător

cehă: mstivý (čeština) m., pomstychtivý (čeština) m. engleză: vindictive (English), vengeful (English) estoniană: kättemaksuhimuline (eesti) finlandeză: kostonhaluinen (suomi), kostonhimoinen (suomi) franceză: vindicatif (français) m. germană: rachsüchtig (Deutsch) greacă: εκδικητικός (Ελληνικά) (ekdikitikós) islandeză: hefnigjarn (íslenska) m., heiftrækinn (íslenska) m.

italiană: vendicativo (italiano) m. maghiară: bosszúszomjas (magyar) neerlandeză: rancuneus (Nederlands) poloneză: mściwy (polski) portugheză: vingativo (português) m., vindicativo (português) m. spaniolă: vengativo (español) m. suedeză: hämndlysten (svenska) turcă: öç alıcı (Türkçe), intikam alıcı (Türkçe), hınçlı (Türkçe)

Referințe

• DEX online