vorbire indirectă

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din vorbire + indirectă.

Pronunție

  • AFI: /vor'bi.re in.di'rek.tə/


Cuvânt compus

vorbire indirectă

  1. (lingv.) procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc.


Traduceri

Referințe