pereche

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină paric (u)la.

Pronunție

  • AFI: /pe're.ke/


Substantiv


Declinarea substantivului
pereche
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ pereche perechi
Articulat perechea perechile
Genitiv-Dativ perechii perechilor
Vocativ pereche perechilor
  1. (de obicei urmat de determinări) (adesea cu valoare de num.card.) grup de două ființe de același fel.
  2. (adverbial; cu valoare de num. distributiv) în grup de doi, doi câte doi.
  3. (spec.) cuplu de dansatori.
  4. grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe.
  5. grup format din două exemplare din același fel de obiecte.
  6. (spec.) grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună.
  7. fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen.
  8. obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite intre ele.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

  • (loc.adj.) Fără pereche = unic în felul său.

Expresii

  • A nu-și avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn


Traduceri

Referințe