săptămână
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /səp.tə'mɨ.nə/
Substantiv
| Declinarea substantivului săptămână |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | săptămână | săptămâni |
| Articulat | săptămâna | săptămânile |
| Dativ-Genitiv | săptămânii | săptămânilor |
| Vocativ | săptămâno | săptămânilor |
- perioadă de șapte zile consecutive, care se socotește (la noi) de luni dimineața până duminică seara și care se repetă de cincizeci și două de ori într-un an; p. gener. perioadă de șapte zile consecutive.
- O să fiu plecat o săptămână întreagă.
- (cu determinări în genitiv) interval de șapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activități.
- (la pl.) timp nedeterminat, cuprinzând un număr mare de zile.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- săptămâna cărnii
- săptămâna cărții
- săptămâna clisei
- săptămâna curată
- săptămâna de praguri
- săptămâna hârții
- săptămâna hâțească
- săptămâna împestrițată
- săptămâna învârstată
- săptămâna mistreață
- săptămâna tărcată
- săptămâna vârstată
Expresii
- (în cultul religiei creștine) Săptămâna Mare (sau a Patimilor) = ultima săptămână înainte de Paști
- Săptămâna luminată (sau albă) = săptămâna care începe cu duminica Paștilor
- Săptămâna brânzei = prima săptămână din postul Paștilor, în care Biserica ortodoxă permite să se mănânce lapte și derivatele lui
- A fi (sau a intra) în săptămâna oarbă (sau chioară) = a nu-și da seama de realitate, a acționa pe negândite
Traduceri
perioadă de șapte zile
|
|
