timp

De la Wikţionar, dicţionarul liber

Cuprins 1 română 1.1 Etimologie 1.2 Pronunţie 1.3 Substantiv 1.3.1 Traduceri 1.3.2 Cuvinte derivate 1.3.3 Traduceri

română

Etimologie

Din lat. tempus.

Pronunţie

• AFI: /timp/

Substantiv

Declinarea substantivului timp
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	timp	timpuri
Articulat	timpul	timpurile
Dativ-Genitiv	timpului	timpurilor
Vocativ	timpule	timpurilor

1. (fiz.) parametru independent care se datorează existenţei mişcării
2. perioadă determinată istoric; epocă
3. stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici
4. unitate de măsură a timpului
5. categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinţă şi momentul în care se petrece acţiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri

• fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului

Traduceri

timpul ca perioadă scursă

vremea meteorologică

Declinarea substantivului timp
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	timp	timpi
Articulat	timpul	timpii
Dativ-Genitiv	timpului	timpilor
Vocativ	timpule	timpilor

1. fiecare dintre fazele unei mişcări, ale unei acţiuni
2. fiecare dintre părţile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie
3. fiecare dintre fazele ciclului unui motor

Cuvinte derivate

• timpuriu

Traduceri