timp

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

Cuprins

română

Etimologie

Din lat. tempus.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
timp
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ timp timpuri
Articulat timpul timpurile
Dativ-Genitiv timpului timpurilor
Vocativ timpule timpurilor
  1. (fiz.) parametru independent care se datorează existenței mișcării
  2. perioadă determinată istoric; epocă
  3. stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici
  4. unitate de măsură a timpului
  5. categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri
  • fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului


Traduceri

timpul ca perioadă scursă

vremea meteorologică


Declinarea substantivului
timp
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ timp timpi
Articulat timpul timpii
Dativ-Genitiv timpului timpilor
Vocativ timpule timpilor
  1. fiecare dintre fazele unei mișcări, ale unei acțiuni
  2. fiecare dintre părțile egale ca durată care alcătuiesc o măsură; bătaie
  3. fiecare dintre fazele ciclului unui motor

Cuvinte derivate


Traduceri

Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Trusa de unelte
În alte limbi