virtute

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Tânărul între Virtutea și Viciul, cca. 1581, ulei pe pânză

română

Etimologie

Din latină virtus, -tutis (cu unele sensuri după franceză vertu).

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
virtute
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ virtute virtuți
Articulat virtutea virtuțile
Dativ-Genitiv virtuții virtuților
Vocativ ' '
  1. însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic; integritate morală.
    Cele patru virtuți: curajul, justețea, prudența, temperanța.
  2. pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale.

Sinonime

Antonime

Cuvinte apropiate

Locuțiuni


Traduceri

Referințe