virtute
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din latină virtus, -tutis (cu unele sensuri după franceză vertu).
Pronunție
Pronunție lipsă. (Modifică pagina)
Substantiv
| Declinarea substantivului virtute |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | virtute | virtuți |
| Articulat | virtutea | virtuțile |
| Dativ-Genitiv | virtuții | virtuților |
| Vocativ | ' | ' |
- însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic; integritate morală.
- Cele patru virtuți: curajul, justețea, prudența, temperanța.
- pornire statornică spre a înfăptui anumite acte morale.
Sinonime
Antonime
Cuvinte apropiate
Locuțiuni
Traduceri
forță morală prin care omul tinde către bine și frumos
|
|