înfige

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină infigere.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb


Conjugarea verbului
înfige
Infinitiv a înfige
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înfig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să înfigă
Participiu înfipt
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a face ca un obiect cu vârf ascuțitintre adânc În ceva; a împlânta, a vârî.
  2. (v.tranz.) a împlânta ceva într-un obiect ascuțit.
  3. (v.refl.) (fig.) (fam.) a se apuca de ceva (fără dreptul sau priceperea necesară), a intra sau a se amesteca undeva cu obrăznicie.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere


Traduceri

Referințe