vârf

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
vârf

română

Etimologie

Din slavă (veche) vrŭhŭ.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
vârf
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vârf vârfuri
Articulat vârful vârfurile
Dativ-Genitiv vârfului vârfurilor
Vocativ vârfule vârfurilor
  1. partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte).
  2. (fig.) (la pl.) persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc.
  3. (rar) partea de deasupra, suprafața unei ape.
    Vârful Oltului.
  4. capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru.
    Vârful coloanei.
  5. (spec.) extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor.
  6. punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc.
  7. (fig.) moment de intensitate maximă a unei activități.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară
  • (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus
  • A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc
  • A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p.ext. a vorbi afectat


Traduceri

Referințe