vârf

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
vârf

română

Etimologie

Din slavă (veche) vrŭhŭ.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
vârf
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ vârf vârfuri
Articulat vârful vârfurile
Dativ-Genitiv vârfului vârfurilor
Vocativ vârfule vârfurilor
  1. partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte).
  2. (fig.) (la pl.) persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc.
  3. (rar) partea de deasupra, suprafața unei ape.
    Vârful Oltului.
  4. capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru.
    Vârful coloanei.
  5. (spec.) extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor.
  6. punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc.
  7. (fig.) moment de intensitate maximă a unei activități.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară
  • (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus
  • A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc
  • A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p.ext. a vorbi afectat


Traduceri

Referințe