îngăduință

română

Etimologie

Din a îngădui + sufixul -ință.

Pronunție

• AFI: /ɨn.gə.du'in.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului îngăduință
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	îngăduință	invariabil
Articulat	îngăduința	invariabil
Genitiv-Dativ	îngăduinței	invariabil
Vocativ	îngăduință	invariabil

1. încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire.
2. înțelegere, bunăvoință reciprocă.
3. (fam., rar) păsuire, răgaz.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online