îngăduință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a îngădui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.gə.du'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
îngăduință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îngăduință invariabil
Articulat îngăduința invariabil
Genitiv-Dativ îngăduinței invariabil
Vocativ îngăduință invariabil
  1. încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire.
  2. înțelegere, bunăvoință reciprocă.
  3. (fam., rar) păsuire, răgaz.


Traduceri

Referințe