înțelegere

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a înțelege.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.ʦe'le.ʤe.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
înțelegere
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înțelegere înțelegeri
Articulat înțelegerea înțelegerile
Genitiv-Dativ înțelegerii înțelegerilor
Vocativ înțelegere înțelegerilor
  1. acțiunea de a (se) înțelege și rezultatul ei.
  2. (înv.) pricepere, iscusință, inteligență, rațiune.
  3. bunăvoință, compasiune față de situația (grea a) cuiva.
  4. comuniune de idei, de sentimente; acord, învoială, învoire.
  5. pace, armonie.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe