știrbitură

română

Etimologie

Din a știrbi + sufixul -tură.

Pronunție

• AFI: /ʃtir.bi'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului știrbitură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	știrbitură	știrbituri
Articulat	știrbitura	știrbiturile
Genitiv-Dativ	știrbiturii	știrbiturilor
Vocativ	știrbitură	știrbiturilor

1. loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie.
2. loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; (p.ext.) ruptură, gaură.
3. (fig.) diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.).

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online