buciuma

română

Etimologie

Din latină bucinare.

Pronunție

• AFI: /bu.ʧjuˈma/

Verb

Conjugarea verbului buciuma
Infinitiv	a buciuma
Indicativ prezent pers. 1 sg.	bucium
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să buciume
Participiu	buciumat
Conjugare	I

1. (v.intranz.) a sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
2. (v.tranz.) (fig.) a anunța, a vesti ceva.

Cuvinte derivate

• buciumare
• buciumător
• zbuciuma

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• îmbucau

Referințe

• DEX '98 via DEX online