buciuma

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din latină bucinare.

Pronunție

  • AFI: /bu.ʧju'ma/


Verb


Conjugarea verbului
buciuma
Infinitiv a buciuma
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
bucium
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să buciume
Participiu buciumat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a sufla, a cânta, a da semnale din bucium.
  2. (v.tranz.) (fig.) a anunța, a vesti ceva.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe