bălăci

română

Etimologie

Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bulgară балакам (balakam), care poate fi împrumutat sin română (după Cihac și DAR, cuvântul român provine din bulgară).

Este dificil de presupus că varianta bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bârfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din ruteană, rusă balaguriti (Cihac) sau din sârbocroată balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvânt, cu toate că este mai comun decât celelate.

Pronunție

AFI: /bə.ləˈʧi/

Verb

Conjugarea verbului (se) bălăci
Infinitiv	a (se) bălăci
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) bălăcesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) bălăcească
Participiu	bălăcit
Conjugare	IV

(v.refl. intranz.) a (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări, bleotocări.

Cuvinte derivate

Traduceri

Anagrame

Referințe

DEX '98 via DEX online