caracul

română

Variante

• carachiul

Etimologie

Din franceză caracul.

Pronunție

• AFI: /ka.raˈkul/

Substantiv

Declinarea substantivului caracul
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	caracul	caraculi
Articulat	caraculul	caraculii
Genitiv-Dativ	caraculului	caraculilor
Vocativ	caraculule	caraculilor

1. numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul.

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului caracul
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	caracul	caraculuri
Articulat	caraculul	caraculurile
Genitiv-Dativ	caraculului	caraculurilor
Vocativ	caraculule	caraculurilor

1. blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online