caracul

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Variante

Etimologie

Din franceză caracul.

Pronunție

  • AFI: /ka.raˈkul/


Substantiv


Declinarea substantivului
caracul
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ caracul caraculi
Articulat caraculul caraculii
Genitiv-Dativ caraculului caraculilor
Vocativ caraculule caraculilor
  1. numele unei rase de oi ai căror miei au blana buclată, asemănătoare cu astrahanul.


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
caracul
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ caracul caraculuri
Articulat caraculul caraculurile
Genitiv-Dativ caraculului caraculurilor
Vocativ caraculule caraculurilor
  1. blăniță de miel aparținând acestei rase, din care se fac căciuli, paltoane etc.


Traduceri

Referințe