conjuncție
Aspect
Etimologie
Din franceză conjunction < latină conjunctio, -onis.
Pronunție
- AFI: /kon'ʒunk.ʦi.e/
Substantiv
Declinarea substantivului conjuncție | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | conjuncție | conjuncții |
Articulat | conjuncția | conjuncțiile |
Genitiv-Dativ | conjuncției | conjuncțiilor |
Vocativ | ' | ' |
- (gramatică) parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție.
- (logică) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă când cel puțin una dintre componente este falsă.
- (astronomie) poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească.
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Traduceri
gramatică: cuvânt care leagă două propoziții într-o frază
|
|
astronomie: poziție în care se găsesc doi aștri care au aceeași longitudine cerească la un moment dat
|
|