conjuncție

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză conjunction < latină conjunctio, -onis.

Pronunție

  • AFI: /kon'ʒunk.ʦi.e/


Substantiv


Declinarea substantivului
conjuncție
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ conjuncție conjuncții
Articulat conjuncția conjuncțiile
Genitiv-Dativ conjuncției conjuncțiilor
Vocativ ' '
  1. (gramatică) parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții într-o frază sau două cuvinte cu același rol sintactic într-o propoziție.
  2. (logică) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă când cel puțin una dintre componente este falsă.
  3. (astronomie) poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească.

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe