desfide

română

Din franceză défier < latină diffidere (după sfida).

Conjugarea verbului desfide
Infinitiv	a desfide
Indicativ prezent pers. 1 sg.	desfid
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să desfidă
Participiu	'
Conjugare	III

(v.tranz.) a chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși.
(v.tranz.) a spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil.
(v.tranz.) a înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava.