înfrunta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină * infrontare (< frons).

Pronunție

  • AFI: /ɨn.frun'ta/


Verb


Conjugarea verbului
înfrunta
Infinitiv a înfrunta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
înfrunt
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să înfrunte
Participiu înfruntat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî.
  2. (v.tranz.) a ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii).
  3. (v.refl. recipr.) a avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe