dismay

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie dismayen, care provine din dialectul anglo-normand *desmaiier; alterare al cuvântului esmaier ("a speria") din franceza veche < latină populară *exmagare ("a face neputincios, a incapacita"): compus din ex- + *magare ("a împuternici" < de origine germanică).

Pronunție

  • AFI: /dɪsˈmeɪ/


Substantiv

dismay, (nenumărabil)

  1. desperare, spaimă
    They watched in dismay as the fire spread to their farm.

Cuvinte derivate


Verb


Conjugarea verbului
to dismay
Infinitiv to dismay
Prezent simplu
pers. 3 sg.
dismays
Trecut simplu dismayed
Participiu trecut dismayed
Participiu prezent dismaying
  1. a înspăimânta, a demoraliza
  2. a neliniști, a tulbura, a impacienta

Referințe