dizgrația
Etimologie
Din franceză disgracier (după dizgrație).
Pronunție
- AFI: /diz.gra.ʦi'a/
Verb
| Conjugarea verbului dizgrația | |
| Infinitiv | a dizgrația |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
dizgrațiez |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să dizgrațieze |
| Participiu | dizgrațiat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online