Sari la conținut

dizgrația

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Din franceză disgracier (după dizgrație).

Pronunție

  • AFI: /diz.gra.ʦi'a/


Verb


Conjugarea verbului
dizgrația
Infinitiv a dizgrația
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
dizgrațiez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să dizgrațieze
Participiu dizgrațiat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe