intima

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză intimer < latină intimare.

Pronunție

  • AFI: /in.ti'ma/


Verb


Conjugarea verbului
intima
Infinitiv a intima
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
intimez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să intimeze
Participiu intimat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (jur.) a notifica, a face cunoscut, a pune în vedere.
  2. (v.tranz.) a chema în judecată, a cita în fața unei instanțe superioare.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe