ira

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : iră, îra, Ira, IRA, irá, -irà

română

Etimologie

Din iră.

Pronunție


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru iră.





bască

(euskara)

Etimologie

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira

  1. ferigă





catalană

(català)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

  • (occidental) AFI: /ˈi.ɾa/
  • (oriental) AFI: /ˈi.ɾə/


Substantiv

ira f., ires pl.

  1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

Sinonime





franceză

(français)

Etimologie

Derivat regresiv din verbul aller.

Pronunție


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.





italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție


Substantiv

ira f., ire pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

Cuvinte derivate





latină

(Latina)

Etimologie

Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
ira
f. Singular Plural
Nominativ ira '
Genitiv ' '
Dativ ' '
Acuzativ ' '
Ablativ ' '
Vocativ ' '
  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
    Dies irae.

Cuvinte derivate





occitană

(occitan)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție


Substantiv

ira f.

  1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare





portugheză

(português)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

Cuvinte derivate





spaniolă

(español)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
  2. enervare, iritare

Sinonime

Cuvinte derivate