supărare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a supăra.

Pronunție

  • AFI: /su.pə'ra.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
supărare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ supărare supărări
Articulat supărarea supărările
Genitiv-Dativ supărării supărărilor
Vocativ supărare supărărilor
  1. faptul de a (se) supăra.
  2. neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă.
  3. greutate, povară, piedică.
  4. (pop.) pagubă, stricăciune, deranj.
  5. întristare, amărăciune, tristețe.
  6. furie, iritare, mânie.

Expresii

  • Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, = formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci
  • Fără supărare! = formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut)


Traduceri

Anagrame

Referințe