mânie

Vezi și : manie

română

Din latină populară mania, din greacă μάνια (mánia).

Declinarea substantivului mânie
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mânie	mânii
Articulat	mânia	mâniile
Genitiv-Dativ	mâniei	mâniilor
Vocativ	'	'

stare de iritare puternică, dar trecătoare, provocată de un fapt care contrariază.
necaz, ciudă.
(pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate.

(loc. adj.) Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil.
Într-o mânie = într-un moment de enervare, de iritare.

supărare, furie

afrikaans: woede (Afrikaans)
daneză: raseri (dansk) n.
engleză: fury (English), rage (English), wrath (English), ire (English), craze (English)
estoniană: raev (eesti)
finlandeză: raivo (suomi)
franceză: fureur (français) f., rage (français) f.
friulană: rabie (furlan) f., fote (furlan) f.
germană: Wut (Deutsch) f.
italiană: furia (italiano) f., rabbia (italiano) f.
maghiară: düh (magyar)