ire

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

engleză

(English)

Etimologie

Din engleza medie < latină īra.

Pronunție

  • AFI: /aɪɹ/ (SUA)
  • AFI: /aɪ.ə(ɹ)/ (Anglia)


Substantiv

ire, (nenumărabil)

  1. (livr.) furie, mânie, înverșunare
    My heart was full of ire.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Verb


Conjugarea verbului
to ire
Infinitiv to ire
Prezent simplu
pers. 3 sg.
ires
Trecut simplu ired
Participiu trecut ired
Participiu prezent iring
  1. a înfuria, a mânia; a irita, a supăra

Referințe





franceză

(français)

Etimologie

Din latină īra.

Pronunție


Substantiv

ire f., ires pl.

  1. (livr.) furie, mânie, înverșunare

Sinonime





norvegiană

(norsk)

Etimologie

Confer Irland.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ire m., irer/irar pl.

  1. irlandez

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate