manger
Aspect
![]() |
(English)
Etimologie
Din franceză veche mangeoire < mangier. Care provine din latină mandūcāre.
Pronunție
- AFI: /ˈmeɪndʒər/
Substantiv
manger, pl. mangers
Vezi și
Referințe
(français)
Etimologie
Din franceză medie manger, care provine din franceză veche mengier < latină târzie manducāre („a mesteca, a devora”), forma de infinitiv prezent activ pentru manducō („a mesteca, a mânca”), din latină mandō.
Înrudit cu catalană menjar, italiană mangiare, occitană manjar, portugheză manjar, manducar, română mânca și spaniolă manducar, manjar, mangar.
Pronunție
Verb
manger
- (v.tranz.) a mânca
- J'ai mangé de la viande pour le souper.
- (v.intranz.) a mânca (la restaurant)
- Manger au restaurant.
- (fig.) a consuma
- En quelques années il a mangé tout son patrimoine. - Il a mangé la dot de sa femme. - Il a mangé beaucoup d'argent.
Sinonime
Antonime
- 2: jeûner
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Omofone
Locuțiuni
locuțiuni
Expresii
expresii
Vezi și
vedeți și
Substantiv
manger m., mangers pl.