montură

română

Etimologie

Din germană Montur, franceză monture.

Pronunție

• AFI: /mon'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului montură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	montură	monturi
Articulat	montura	monturile
Genitiv-Dativ	monturii	monturilor
Vocativ	montură	monturilor

1. piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia.
2. (spec.) mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online