montură
română
Etimologie
Din germană Montur, franceză monture.
Pronunție
- AFI: /mon'tu.rə/
Substantiv
| Declinarea substantivului montură | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | montură | monturi |
| Articulat | montura | monturile |
| Genitiv-Dativ | monturii | monturilor |
| Vocativ | montură | monturilor |
- piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia.
- (spec.) mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online