neputință

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din ne- + putință.

Pronunție

  • AFI: /ne.pu'tin.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
neputință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ neputință neputințe
Articulat neputința neputințele
Genitiv-Dativ neputinței neputințelor
Vocativ neputință neputințelor
  1. faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate.
  2. lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; (spec.) stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; (p.ext.) (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate.

Locuțiuni

Expresii

  • (fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el


Traduceri

Referințe