oregano
Aspect
![]() |

Etimologie
Din italiană origano < greacă antică ὀρίγανον (oríganon); compus din cuvintele ὄρος (oros, „munte”) + verbul γανοῦσθαι (ganousthai, „a face plăcere”).
Pronunție
- AFI: /o.re'ga.no/
Substantiv
Declinarea substantivului oregano | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | oregano | invariabil |
Articulat | oreganoul | invariabil |
Genitiv-Dativ | oreganoului | invariabil |
Vocativ | - | invariabil |
- (bot.) (Origanum vulgare) plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie.
Sinonime
- (bot.) sovârf, măghiran sălbatic
Vezi și
Traduceri
plantă; condiment