planator

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a plana + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /pla.na'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
planator
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ planator planatoare
Articulat planatorul planatoarele
Genitiv-Dativ planatorului planatoarelor
Vocativ planatorule planatoarelor
  1. piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei.
  2. ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.


Traduceri

Referințe