planator

română

Etimologie

Din a plana + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /pla.na'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului planator
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	planator	planatoare
Articulat	planatorul	planatoarele
Genitiv-Dativ	planatorului	planatoarelor
Vocativ	planatorule	planatoarelor

1. piesă componentă a unei matrițe pentru tablă, în formă de placă sau de inel, rigidă sau elastică, care presează marginea tablei pentru a împiedica formarea cutelor în timpul prelucrării ei.
2. ciocan cu o formă specială, folosit pentru a face plană suprafața unui obiect.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online