refuta

română

Etimologie

Din franceză réfuter < latină refutare.

Pronunție

• AFI: /re.fuˈta/

Verb

Conjugarea verbului refuta
Infinitiv	a refuta
Indicativ prezent pers. 1 sg.	refutez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să refuteze
Participiu	refutat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) (livr.) a combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice.

Sinonime

• combate

Cuvinte derivate

• refutabil
• refutare
• refutat
• refutație

Cuvinte apropiate

• refuza

Traduceri

a combate cu argumente puternice

armeană: հերքել (հայերեն) (herk’el) bulgară: опровергавам (български) (oprovergavam) cehă: vyvrátit (čeština) engleză: refute (English) esperanto: refuti (Esperanto) estoniană: ümer lükkama (eesti), kummutama (eesti) finlandeză: osoittaa (suomi), vääräksi (suomi) franceză: réfuter (français) germană: widerlegen (Deutsch), refutieren (Deutsch) (rar) greacă: αρνούμαι (Ελληνικά) (arnoúmai) indoneziană: menentang (Bahasa Indonesia), membantah (Bahasa Indonesia) italiană: confutare (italiano)

maghiară: cáfol (magyar) neerlandeză: weerleggen (Nederlands), refuteren (Nederlands) norvegiană: motbevise (norsk) poloneză: zaprzeczać (polski) portugheză: refutar (português) rusă: доказывать ложность (русский) (dokaz'ivat' ložnost'), доказывать несостоятельность (русский) (dokaz'ivat' nesostojatel'nost') slovenă: ovreči (slovenščina) spaniolă: refutar (español), rebatir (español) suedeză: motbevisa (svenska), vederlägga (svenska) turcă: yalanlamak (Türkçe)

Referințe

• DEX online