refuta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză refuter < latină refutare.

Pronunție

  • AFI: /re.fu'ta/


Verb


Conjugarea verbului
refuta
Infinitiv a refuta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
refutez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să refuteze
Participiu refutat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (livr.) a combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe