refuza

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din franceză refuser.

Pronunție

  • AFI: /re.fuˈza/


Verb


Conjugarea verbului
refuza
Infinitiv a refuza
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
refuz
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să refuze
Participiu refuzat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă.
  2. (v.tranz.) a nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voifaci ceva.
  3. (v.tranz.) (construit cu dativul) a se priva de ceva, a renunța la ceva.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe