refuz

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din franceză refus.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
refuz
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ refuz refuzuri
Articulat refuzul refuzurile
Genitiv-Dativ refuzului refuzurilor
Vocativ refuzule refuzurilor
  1. faptul de a refuza; neacceptare, respingere.
  2. material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită).
  3. deficiență în funcționarea unui sistem tehnic.
  4. defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.

Expresii

  • Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă


Traduceri

Referințe