refuz
Etimologie
Din franceză refus.
Pronunție
- AFI: /re'fuz/
Substantiv
| Declinarea substantivului refuz | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | refuz | refuzuri |
| Articulat | refuzul | refuzurile |
| Genitiv-Dativ | refuzului | refuzurilor |
| Vocativ | refuzule | refuzurilor |
- faptul de a refuza; neacceptare, respingere.
- material rămas, după cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sită).
- deficiență în funcționarea unui sistem tehnic.
- defect de turnare care constă în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompletă a formei cu metal topit.
Expresii
- Până la refuz = atât încât nu se mai poate adăuga nimic; până când nu este loc pentru mai mult, până la limita maximă
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online