Sari la conținut

ruca

De la Wikționar, dicționarul liber

Etimologie

Inevitabil de origine arabă.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
ruca
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ruca rucale
Articulat rucaua rucalele
Genitiv-Dativ rucalei rucalelor
Vocativ - -
  1. (înv.) cerere, petiție.

Sinonime


Traduceri

Referințe





(català)

Etimologie

Din ruc („măgar, asin”).

Pronunție

  • (occidental) AFI: /ˈru.ka/
  • (oriental) AFI: /ˈru.kə/


Substantiv

ruca f., ruques pl.

  1. (zool.) echivalent feminin pentru ruc; măgăriță, măgăreață, asină
  2. (fig.) mahalagioaică, mahalagiță, țață

Sinonime

Cuvinte apropiate

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Substantiv

ruca f., ruques pl.

  1. (bot.) rucolă, ruchetă, aragulă
  2. (la pl.) un fir de păr pe ceafă

Cuvinte compuse

Expresii

Referințe





(italiano)

Etimologie

Din latină ērūca („varietate de varză”).

Pronunție


Substantiv

ruca f., ruche pl.

  1. (înv.; bot.) rucolă, ruchetă, aragulă

Sinonime

Referințe