strigătură

română

Etimologie

Din a striga + sufixul -ătură.

Pronunție

• AFI: /stri.gə'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului strigătură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	strigătură	strigături
Articulat	strigătura	strigăturile
Genitiv-Dativ	strigăturii	strigăturilor
Vocativ	strigătură	strigăturilor

1. exclamație onomatopeică; (spec.) specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online