strigătură

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a striga + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /stri.gə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
strigătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ strigătură strigături
Articulat strigătura strigăturile
Genitiv-Dativ strigăturii strigăturilor
Vocativ strigătură strigăturilor
  1. exclamație onomatopeică; (spec.) specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt.


Traduceri

Referințe