striga

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Variante de scriere Vezi și : strigă

română

Etimologie

Din latină *strigare (< strix, -gis "bufniță").

Pronunție

  • AFI: /stri'ga/


Verb


Conjugarea verbului
striga
Infinitiv a striga
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
strig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să strige
Participiu strigat
Conjugare I

I.

  1. (v.intranz.) a scoate sunete puternice, țipete; a răcni.
    Striga cât îl ținea gura.
  2. a semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete.
    Strigă de durere.
  3. (despre animale și păsări) a scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei.

II.

  1. (v.tranz.) a spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința.
  2. (v.intranz.) a se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare.
  3. a cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci.
    Strig un nume.
  4. (v.intranz.) a se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie.
  5. (v.tranz.) a chema (pe cineva) cu glas tarevină, să asculte etc. (spunându-i numele).
  6. (înv.) a chema la armată; a mobiliza.
  7. (v.tranz.) a face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare).
  8. (v.tranz.) a se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli.
  9. (v.tranz. impers.) a purta numele..., a se numi, a se chema...
  10. (v.intranz.) a spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri.

Sinonime

I.

II.

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților


Traduceri



Etimologie

Derivat regresiv din strigă.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru strigă.

Referințe





latină

(Latina)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

striga

  1. vampir (personaj imaginar)