tăcea

română

Din latină tacere.

(v.intranz.) a nu vorbi nimic, a se abține să vorbească.
(v.intranz.) (fig.) (despre elementele naturii și despre lucruri personificate) a sta în nemișcare, a nu se face auzit.
(v.intranz.) a înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți.
(v.intranz.) a nu răspunde, a nu riposta.
(v.intranz.) a tăinui, a ascunde; a fi discret.
(v.intranz.) a nu-și exprima fățiș părerea.

A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic
A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă
Tace și face, = se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău
Tace și coace, = se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare
Ia (sau ian) taci! = arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva
Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește!

Din tăcea.