răspunde

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină respondere.

Pronunție

  • AFI: /rəsˈpun.de/


Verb


Conjugarea verbului
răspunde
Infinitiv a răspunde
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
răspund
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să răspundă
Participiu răspuns
Conjugare III
  1. (v.intranz. și tranz.) a da un răspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva.
  2. (v.intranz.) a face (în mod satisfăcător sau nesatisfăcător) dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator.
  3. (v.intranz.) a reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc.; a replica, a riposta, a obiecta.
    I-a răspuns vreo două!
  4. a interveni într-o discuție (publică), combătând (oral sau în scris) teza cuiva.
  5. a scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare.
  6. (v.intranz.) a constitui o explicație la o întrebare.
  7. (v.intranz.) a da urmare unui apel; a da ascultare unei chemări, a se supune.
  8. a lămuri o problemă la cererea sau la sesizarea cuiva.
  9. (v.intranz.) (fig.) a satisface.
  10. (înv.) a se potrivi, a corespunde.
  11. (v.intranz.) a avea comunicație cu..., a străbate până la...
  12. (despre senzații fizice sau psihice) a se face simțit, a se transmite; a răzbate, a răsuna.
  13. (v.refl.) (înv.) a comunica cu cineva, a ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane.
  14. (v.intranz.) a da socoteală, a fi responsabil, a-și lua răspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva.
  15. (v.tranz.) (înv.) a achita, a plăti o sumă de bani.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Etimologie

Din răspunde.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru răspunde.
  2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru răspunde.

Referințe