îndemânare
Etimologie
Din a (se) îndemâna.
Pronunție
- AFI: /ɨn.de.mɨ'na.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului îndemânare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | îndemânare | îndemânări |
| Articulat | îndemânarea | îndemânările |
| Genitiv-Dativ | îndemânării | îndemânărilor |
| Vocativ | îndemânare | îndemânărilor |
- ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online