frunză
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /'frun.zə/
Substantiv
| Declinarea substantivului frunză |
||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | frunză | frunze |
| Articulat | frunza | frunzele |
| Dativ-Genitiv | frunzei | frunzelor |
| Vocativ | frunzo | frunzelor |
- organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol).
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (adv.) Ca frunza și ca iarba = numeros.
Expresii
- A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi
- Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă
Traduceri
organ principal al plantei
|
|