jura

Vezi și : Jura, jură, jurá, jūra, jūrā, jūrą

română

Etimologie

Din latină jurare.

Pronunție

• AFI: /ʒuˈra/

Verb

Conjugarea verbului (se) jura
Infinitiv	a (se) jura
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) jur
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) jure
Participiu	jurat
Conjugare	I

1. (v.tranz. și refl.) a afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ.

   Jura fedilitate.

2. (v.tranz.) a întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie.
3. (v.refl.) a promite prin jurământ.

   Jur!

4. (v.refl.) (pop.) a se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate).
5. (v.tranz.) (pop.) a ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura.

Sinonime

• 1: (înv.) se făgădui, se jurui, sufleți
• 4: afurisi, blestema
• 5: conjura, implora

Cuvinte derivate

cuvinte derivate

abjura conjura împrejura înjura jur jurare jurat

jură jurământ jurător juri juriu jurist juridic

Traduceri

a promite prin jurământ

afrikaans: sweer (Afrikaans) arabă: حلف (العربية) (ħálafa) bulgară: заклевам се (български) (zaklevam se) cehă: přísahat (čeština) chineză: 发誓 (中文) (fāshì) coreeană: 맹세하다 (한국어) (maengsehada) daneză: sværge (dansk) engleză: swear (English) esperanto: ĵuri (Esperanto) finlandeză: vannoa (suomi) franceză: jurer (français) germană: schwören (Deutsch)

islandeză: sverja (íslenska) italiană: giurare (italiano) japoneză: 誓う (日本語) (ちかう, chikau), 怒鳴る (日本語) (どなる, donaru), ののしる (日本語) (nonoshiru) latină: iurare (Latina) maghiară: esküszik (magyar) neerlandeză: zweren (Nederlands) portugheză: jurar (português) rusă: клясться (русский) (kljást’sja) spaniolă: jurar (español) suedeză: svära (svenska) turcă: ant içmek (Türkçe)

Etimologie

Din jura.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru jura.

Referințe

• DEX online

---

poloneză

(polski)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

1. jurasic.