De la Wikţionar, dicţionarul liber
Etimologie
Probabil din lat. *excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).
Pronunţie
Pronunţie lipsă. (Ajută)
Adjectiv
- (despre obiecte) de lungime redusă.
- Un text scurt.
- (despre distanţe, drumuri) care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă).
- (substantivat, f. pl.) unde scurte.
- (despre opere literare sau ştiinţifice) de proporţii reduse.
- (despre vorbire) concis, fără multe cuvinte.
- (fig.) mărginit, redus.
- (despre părţi ale corpului) de lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund.
- (despre lucruri) care are o înălţime mică.
- Creion scurt.
- (despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) care durează puţin, care trece sau se termină repede.
- Vara noaptea-i scurtă.
Sinonime
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuţiuni
Expresii
- A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe
- (substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute)
- Vedere scurtă = miopie
- (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop
- A avea mână scurtă = a fi zgârcit
- În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând
Traduceri
care are o lungime mică sau mai mică decât cea obişnuită
Adverb
- brusc, repede.
- Se opreşte scurt.
- Scurt se întoarce spre el şi...
- fără multă vorbă; fără a admite replică, energic.
- I-a poruncit scurt.
- (de) la distanţă mică; p. ext. strâns.
- A lega scurt.
- Apucă iapa scurt de căpăstru.
Sinonime
Substantiv
Declinarea substantivului
scurt |
| f. |
Singular |
Plural |
| Nominativ-Acuzativ |
scurt |
scurte |
| Articulat |
scurtea |
scurtele |
| Dativ-Genitiv |
scurtei |
scurtelor |
| Vocativ |
scurto |
scurtelor |
- haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor.
- (pop.) inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală.
Referinţe
Vezi şi : scurtă
