termen

română

Etimologie

Din latină termen, terminis (cu unele sensuri după franceză terme).

Pronunție

• AFI: /'ter.men/

Substantiv

Declinarea substantivului termen
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	termen	termene
Articulat	termenul	termenele
Genitiv-Dativ	termenului	termenelor
Vocativ	termenule	termenelor

1. dată fixă la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispoziții prealabile, se execută o obligație (bănească) sau se realizează ceva; soroc.
2. condiție, clauză într-un tratat, într-un acord.
3. interval de timp, stabilit dinainte, în limita căruia trebuie să se înfăptuiască sau să se întâmple ceva.
4. (înv.) limită, hotar, sfârșit.

Cuvinte derivate

• terist

Locuțiuni

• (loc.adv.) În (sau la) termen = la data fixată, prevăzută.
• (loc.adv.) În termen de... = în timp de...

Traduceri

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului termen
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	termen	termeni
Articulat	termenul	termenii
Genitiv-Dativ	termenului	termenilor
Vocativ	termenule	termenilor

1. cuvânt; expresie.
2. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcătuiesc o progresie sau un raport.
3. fiecare dintre cuvintele care au o accepție specifică unui anumit domeniu de activitate.

Locuțiuni

• În termen = care își face serviciul militar în condițiile prevăzute de legi.
• A fi în termen = a-și face stagiul militar.

Expresii

• (fig.) A fi în termeni buni (sau răi) cu cineva = a fi în relații bune (sau rele) cu cineva

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online