împăra

Vezi și : împără

română

Etimologie

Din latină impālāre, din impālō < pālus („par”).

Confer aromână mpar, mpãrari, italiană impalare, catalană empalar, portugheză empalar și spaniolă empalar.

Pronunție

• AFI: /ɨm.pəˈra/

Verb

Conjugarea verbului împăra
Infinitiv	a împăra
Indicativ prezent pers. 1 sg.	împărez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să împăreze
Participiu	împărat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) (înv.) a pune în țeapă.
2. a aduce ceva la cunoștința tuturor printr-un semn înfipt în vârful unui proțap.
3. (reg.) a înfige pari sau haraci la vie; a hărăci, a părui (o vie).
4. (reg.) a împunge cu un ac gros.

Sinonime

• 3: (viticul.) hărăci, părui

Cuvinte derivate

• împărare

Cuvinte apropiate

• par

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din împăra.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru împăra.

Referințe

• DEX online