încântare

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a încânta.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kɨn'ta.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
încântare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ încântare încântări
Articulat încântarea încântările
Dativ-Genitiv încântării încântărilor
Vocativ încântare încântărilor
  1. starea celui încântat; sentiment de bucurie, de mulțumire, de entuziasm, de satisfacție; farmec, vrajă.
  2. (concr.) aspect, fapt, lucru care produce o vie plăcere.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe