îndruma

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din în- + drum.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.dru'ma/


Verb


Conjugarea verbului
îndruma
Infinitiv a îndruma
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
îndrumez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să îndrumeze
Participiu îndrumat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi.
  2. (v.refl.) (reg.) a se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni.
  3. (v.tranz.) a călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe