pleca

Vezi și : plecă

română

Din latină plicare.

Conjugarea verbului (se) pleca
Infinitiv	a (se) pleca
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) plec
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) plece
Participiu	plecat
Conjugare	I

I.

(v.refl. și tranz.) a (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca.
(v.refl.) a se înclina în fața cuiva în semn de respect, de admirație, de devotament, de supunere; a se închina.
a (se) culca la pământ, a (se) răsturna.
(v.refl.) (despre aștri) a coborî (spre apus), a apune.

II.

III.

(v.intranz.) a se pune în mișcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni.
(spec.) a porni într-o cursă sportivă.
a avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză.
Pleacă de la ideea că trebuie să reușească.

I.

(tranz.) A-și pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili
A (nu) avea unde să(-și) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească
A(-și) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferințelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie față de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina
A(-și) pleca urechea = a) a asculta cu atenție, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor
A se pleca spre apus = (despre persoane și despre forța, gloria, prestigiul lor) a fi în declin

a se duce; a merge

Din pleca.