direcție
Variante
Etimologie
Din franceză direction < latină directio, directionis.
Pronunție
- AFI: /di'rek.ʦi.je/
Substantiv
| Declinarea substantivului direcție | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | direcție | direcții |
| Articulat | direcția | direcțiile |
| Genitiv-Dativ | direcției | direcțiilor |
| Vocativ | direcție | direcțiilor |
- orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva.
- (mat.) proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată.
- acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere.
- post, funcție de director; (p.ext.) durata acestei funcții.
- organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc.
- subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective.
- biroul directorului.
- ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.).
- (și în sintagma bară de direcție) bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție.
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adv.) În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online